Tema 1
Contabilitatea costurilor directe de materiale şi modul de includere a acestora în costul de producție.
Consumurile directe de materiale reprezintă prima grupă de consumuri care formează costul de producție și, de regulă, deține ponderea cea mai mare în componența acestuia.
Din acest motiv, este necesară o evidență corectă și un control riguros a acestor consumuri care se asigură determinarea unui cost de producție real și să favorizeze reducerea acestuia.
Consumurile directe de materiale se reflectă în contabilitate în baza documentelor primare, în care sunt indicate direcțiile concrete de utilizare a acestora.
Consumurile de materiale se reflectă în contabilitate în baza documentelor primare, în care sunt indicate direcţiile concrete de utilizare a materialelor.
Aceste documente sunt:
-
Fişa limită de consum – utilizată pentru eliberarea sistematică a materialelor în producţie în baza limitelor prevăzute. Se întocmeşte în 2 exemplare: de către secţia Aprovizionare sau secţia Planificare, reieşind din necesităţile planificate de materiale, în care obligatoriu se arată limita stabilită. Un exemplar se transmite secţiei consumatoare, iar al 2-lea – depozitului. În fişa secţiei semnează şeful depozitului, iar în fişa depozitului semnează şeful secţiei, asigurîndu-se astfel un control reciproc privind veridicitatea înregistrărilor efectuate în aceste fişe.
-
Bon de comandă pentru înlocuire (eliberare suplimentară) de materiale - se utilizează pentru evidența eliberării de materiale peste limita prestabilită sau înlocuirii unor materiale cu alte tipuri de materiale. Se întocmește în două exemplare : un exemplar pentru secția beneficiară, al doilea - pentru depozit. Eliberarea materialelor peste limita de consum prestabilită și înlocuirea unor materiale cu altele se admite numai prin acordul conducătorului întreprinderii, inginerului-șef sau persoanelor autorizzare.
-
Dispoziţie de livrare a materialelor (mişcare internă) se utilizează pentru evidenţa mişcării materialelor în interiorul întreprinderii şi eliberării acestora către subdiviziunile structurale ale întreprinderii plasate în alte teritorii ( în 2 exemplare).
-
Bon de consum – se întocmeşte pentru eliberarea de o singură dată a materialelor consumate pentru necesităţile generale ale întreprinderii ( în 2 exemplare).
În majoritatea ramurilor, consumurile directe de materiale se includ în mod direct în costul producţiei, adică nemijlocit pe baza datelor din documentele primare, fără efectuarea unor calcule suplimentare. Însă, includerea directă a consumurilor materiale în costul produselor nu este întotdeauna posibil.
În unele ramuri complexe ale industriei unde din unul şi acelaşi material se fabrică câteva tipuri de produse, materialele utilizate se repartizează pe tipuri de produse indirect în baza următoarelor metode:
Metodă normativă - este utizată în condițiile unei producții mai mult sau mai puțin omogenă, și anume : industria constuctoare de mașini, de încălțăminte, mobilei etc.
Conform acestei metode, se parcurg următoarele etape:
-
se stabilesc consumurile normate totale de materiale prin înmulţirea volumului de producţie cu consumurile normate pe unitate de produs pentru fiecare tip de produs fabricat din aceeaşi materie primă.
-
materiale efectiv consumată şi consum normativ total de materiale.se stabileşte coeficientul de repartizare prin raportul dintre cantitatea totală de materiale.
-
se determină consumurile efective de materiale pe fiecare tip de produs prin înmulţirea coeficientului de repartizare cu consumul normativ de materiale.
Metoda coeficienților de echivalență se aplică la întreprinderie unde se obțin produse din aceeași materie prinmă, care se deosebesc între ele prin formă, dimensiuni, proprietăți tehnologice și chimice etc.
Fabricile de sticlă, unde din aceeași materie primă (sticlă topită) se fabrică diferite tipuri și mărimi de sticle (0,1l, 0,2l, 0,5l etc.) sau de geamuri (1 mm, 2 mm, 2,5 mm, 3 mm etc.); în industria sârmei, unde se obțin din aceeași materie diferite dimensiuni de sârme și cuie; industria cărnii; lactate; metalurgie etc.
Repartizarea consumurilor directe de materiale conform acestei metode se desfășoară, astfel :
-
se alege un criteriu (un parametru tehnico-economic) cu ajutorul căruia se calculează coeficienţii de echivalenţă. De ex: consumul de materie primă, greutatea, lungimea, greutatea moleculară, densitatea, puterea calorică;
-
se alege produsul, sortul sau dimensiunea cea mai reprezentativă, care îndeplineşte rolul de produs etalon. De ex: prod. A
-
se calculează coeficientul de echivalenţă prin raportarea mărimii criteriului de echivalenţă corespunzător fiecărui produs la mărimea criteriului corespunzător produsului etalon.
Deşeuri – resturile de materii prime şi materiale sau semifabricate, care apar în procesul transformării materiilor prime în produs finit, care şi-au pierdut total sau parţial calităţile de materie primă (proprietăţile fizice sau chimice).
Pentru contabilitatea corectă a deşeurilor urmează ca acestea să nu fie confundate cu resturile (rămăşiţele) de materii prime şi materiale. Deşeurile, în conformitate cu operaţiunile procesului tehnologic, sunt transmise în alte secţii în calitate de materii prime şi materiale de bază pentru fabricarea altor detalii, servicii, produse.
În contabilitate, deşeurile, în funcţie de destinaţie se grupează în două grupe:
-
recuperabile – care pot fi utilizate în continuare în activitatea întreprinderii. Ex: în industria vinicolă – tescovina, drojdiile de vin etc.
-
nerecuperabile – care nu mai pot fi utilizate în continuare în activitatea întreprinderii. Ex: în industria vinicolă – ciorchini strugurilor, etc.
La rândul său, deşeurile recuperabile în funcţie de modalitatea de utilizare, se clasifică în deşeuri care:
-
pot fi utilizate pentru producţia de bază sau auxiliară;
-
nu pot fi utilizate – acestea se folosesc în calitate de combustibil pentru alte activităţi sau sunt realizate la terţi.
Feedback
